Expoziţie foto – Actorii şi Fotograful

Expozitie foto - Actorii si fotograful

Portretistul Simion Buia te invită la o nouă expoziţie de fotografie din seria “Actorii şi Fotograful”, în care protagonişti sunt de această dată 17 actori de excepţie din Craiova, Cluj, Braşov şi Bucureşti. Poţi vizita expoziţia în perioada 21 ianuarie – 2 februarie 2013, la ceainăria librăriei Cărtureşti din Bucureşti, str. Arthur Verona nr. 13 – 15.

Vernisajul are loc luni, 28 ianuarie, ora 20:00. Portretele expuse completează galeria marilor actori români pe care artistul Simion Buia îi fotografiază, îi expune şi îi va cuprinde într-un album de artă.

Actorii şi Fotograful este un proiect personal al fotografului Simion Buia. A pornit la sfârşitul anului 2007, când, spune fotograful Buia: “Au murit doi mari actori, Adrian Pintea şi Florian Pittiş. Am observat atunci că la televizor şi în mass-media nu erau prezentate fotografii de portret, ci mai degrabă imagini “rupte” din scene de teatru sau film. M-am gândit la utilitatea unor portrete gen CINÉ-VERITÉ. Aşa că în micul meu studio din Ecaterina Teodoroiu am invitat, rând pe rând, marii actori români la sesiunea foto. Printre primii i-am portretizat pe:

  • Mircea Albulescu
  • Victor Rebengiuc
  • Mariana Mihuţ
  • Florin Zamfirescu
  • Şerban Ionescu
  • Dan Condurache
  • Coca Bloos
  • Alexandru Repan
  • Maia Morgenstern
  • Horaţiu Mălăele
  • Dorel Vişan
  • Oana Pellea
  • Dorina Lazăr

Alţi actori au fost fotografiaţi la ei acasă. Printre aceştia se numără: Constantin Codrescu, Ştefan Radof, Valentin Uritescu, Mircea Andreescu, Senkálszky Endre, Csíki András, iar pe câţiva dintre ei la teatrul de care aparţin, înainte sau după repetiţii: George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Virginia Itta Marcu, Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Anton Tauf. Pe doamna Melania Ursu am fotografiat-o între două cursuri pe care le ţinea la Facultatea de Actorie din Cluj. Interesul meu este să prezint actorul în oglinda cotidianului, nu pe scenă, nu în luminile rampei. Omul-actor, actorul-om.”

Mai multe informaţii:
www.actoriisifotograful.ro



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *