Despre Emoția Naturii, cu Dorin Bofan

Dorin Bofan

Am descoperit în fotografiile lui Dorin Bofan o natură frumoasă, caldă, primitoare, emoționantă, o natură care te cheamă, te atrage și te învăluie în misterul ei. Astfel, dupa această “redescoperire” a naturii, nu a mai fost decât un pas până la realizarea acestui interviu prin care mi-am dorit să cunosc și să îți prezint un OM care iubește natura și fotografia. Dorin, eu nu pot decât să îți mulțumesc încă odată că ai acceptat să împărtășești cu noi din exeriența ta legată de natură și fotografie, iar pe tine dragă “cititorule” te invit să experimentezi “Emoția Naturii”!

ANDREEA: Că iubeşti natura, e evident… că faci fotografii minunate este un fapt pe care îl observă toată lumea care le priveşte… însă care din cele două pasiuni a fost prima: natura sau fotografia?
DORIN BOFAN: Ei, nu fac fotografii minunate. Fac doar fotografii cu speranţa că oamenii vor fi inspiraţi cumva de ele să fie un pic mai buni şi să iasă mai mult în natură. Mi-a plăcut de mic să stau pe afară, să mă murdăresc, să fac efort. Am crescut iubind aerul, sportul. Însă nu-mi dădeam seama atunci cum e cu iubirea asta pentru natură. În noi primează, uneori toată viaţa, naivitatea, ignoranţa şi egoismul. Nu prea ne pasă, ăsta-i adevărul. La modul concret, în care să facem efectiv ceva pentru cei din jurul nostru. Noi suntem mai importanţi. Noi şi pasiunile noastre.
Cred că aşa a apărut şi fotografia în viaţa mea. Şi cu cât privesc mai mult mai în jur, cu atât mi se confirmă toate astea. E trist, dar aşa stau lucrurile. Să faci fotografie poate nu-i de-ajuns. Trebuie să existe acel conţinut uman în orice creaţie care să demonstreze că facem lucruri frumoase pentru ceva mai presus de noi.

Dorin Bofan

Copyright – Dorin Bofan


ANDREEA: Într-o lume atât de agitată, unde toate se întâmplă foarte repede, am găsit un moment de linişte şi relaxare, am reuşit să mă încarc cu energia din natură, doar privindu-ţi fotografiile. Cum reuşeşti să “atragi” această energie, această emoţie a naturii în fotografiile tale?
DORIN BOFAN: Ştii care cred eu că e cel mai important lucru pentru un om? Să fie onest. Dacă nu eşti onest, lucrurile nu vin de la sine, din contră, se feresc de tine. Şi-o să ai de suferit. E o luptă permanentă cu tine însuţi. Dar care mai devreme sau mai târziu îţi oferă un pic de frumos în schimb. Dacă fotografiezi de ceva vreme şi nu încerci să impresionezi pe nimeni, imaginile ajung să releve mult din caracterul tău şi din ceea ce simţi atunci când te plimbi cu timpul pe poteci de munte, pe străzi, departe sau aproape de casă. Îţi mai trebuie însă şi inefabilul care-ţi permite să aduci mereu ceva nou, să cauţi împrejur şi în tine însuţi. Şi să descoperi. Un pic de sinceritate, o fărâmă de neînţeles pe care unii îl numesc talent şi multă muncă. Să ştii că-i greu să cari rucsacul cu cort, sac de dormit, mâncare, echipament foto şi tot ce mai ai nevoie pe munte. Trebuie să te mai şi trezeşti cu noaptea-n cap, pentru ca la sfârşitul zilei să cazi frânt de oboseală. Glumeam cu un prieten într-o tură lungă undeva tare departe de casă, după ce ne-am dat seama că aveam un program fix în fiecare zi, că facem asta de parcă am fi plătiţi. Cineva acolo sus chiar ne (răs)plăteşte. Dacă tu găseşti relaxare, să ştii că pentru mine nu e. 🙂

ANDREEA: Cu siguranţă că sunt mulţi aceia care îţi apreciază fotografiile… În cazul tău, fotografia se întâmplă pentru tine sau pentru cei din jur? Care este cel mai exigent critic al tău?
DORIN BOFAN: Se întâmplă ca ceva secundar. E o urmare. Sunt experienţe frumoase pe munte alături de prieteni de multe ori, alteori în solitudine. Şi aşa apar imaginile. E drept, plec de-acasă cu bucurie şi lejeritate, dar o parte rămâne mereu concentrată pe fotografie. Însă dacă vrei să obţii ceva relevant, trebuie să priveşti realizarea imaginilor cu o oarecare lejeritate. Care vine din muncă şi efort. După ce-ai trecut pragul provocărilor date de tehnică, de stil, de editare, de compoziţie, de istorie, care da, apasă pe umerii celui care o neglijează, poţi în sfârşit să faci fotografii. Şi pentru asta îţi trebuie câţiva ani buni. Eu sunt uimit şi acum cât de bun mă credeam la început. Dar am dat cu capul de pragul de sus. Bine de tot. Şi nici până acum nu mi-am revenit. Dar chiar şi cu durerea asta, zâmbesc în barbă când mă uit în jur. Acum, cred că-i în aceeaşi măsură pentru mine, cât e şi pentru cei care o privesc şi învaţă ceva din ea.

Dorin Bofan

Copyright – Dorin Bofan


ANDREEA: În descrierea de pe blogul tău spui despre tine “sunt doar un om simplu care visează cam mult”. La ce visează Dorin Bofan? Cu ce gânduri începe o zi obişnuită din viaţa ta?
DORIN BOFAN: Visează la simplitate şi ca lucrurile să se aşeze într-o zi senină. Şi e pe drumul cel bun. Îmi spunea un prieten că omul îşi duce viaţa vrând să ajungă mereu undeva. Şi pe mine mă apasă destinaţiile. Şi mă obligă să planific, să organizez şi să-mi răstălmăcesc gândurile. Dar uite, mă maturizez uşor uşor. Învăţ să mă complac în fiecare clipă care aduce ceva frumos şi de reţinut în viaţa mea, să evadez din viitorul perpetuu din minte şi să mă scald în prezent. Aşa cum e el, bun sau rău. Învăţ de ceva timp să înot corect stilul liber. Acum am luat o pauză, dar fac altele în schimb (orice e mai bun dacă e afară). Şi la înot fiecare expiraţie în apă contează, fiecare bătaie din picior te duce mai aproape de perete. Ca să înveţi trebuie să te gândeşti la mişcări şi la ritmul respiraţiei. La fiecare repetare trebuie să gândeşti. Să fii în momentul acela. Dacă mintea ţi-e deja la final, o să-ţi pierzi ritmul şi o să oboseşti. Cam aşa e şi cu visele. În rest, de când m-am născut, mă trezesc greu dimineaţa. Sunt matinal însă şi-mi place liniştea ei. Atunci e bine să nu ai prea multe gânduri, ci să te încarci. Cu condiţia să nu fii mereu în întârziere. 🙂

ANDREEA: “Munţii să-i revăd demni şi negri-ntinşi peste zare / Frunza din păduri s-o aud prin vânt cum tresare / Clipa asta o aştept / Cu tot soarele în piept” spune un cântec de munte şi asta am simţit şi eu văzând fotografiile tale. Care sunt munţii tăi de suflet, pe care i-ai vizita şi fotografia fără să te plictiseşti?
DORIN BOFAN: În România e frumos. Găsesc aici un farmec aparte, sălbăticie. Mi-e drag Ceahlăul, chiar de-i aglomerat, fiindcă a fost primul. Mi-e drag Retezatul, fiindcă am dus atunci ditamai rucsacul şi ne-a prins ploaia pe creastă şi ne-a udat până la piele. Şi eu eram cu geaca nike. Şi-acum o mai am în dulap. Acum sunt alte mărci, de munte, serioase şi scumpe, dar zâmbetul e la fel. Călimanii au şi-acum mult mister şi-ncă visez la pădurile acelea dese şi la răgetele de urs. În Munţii Norvegiei nu m-aş plictisi două vieţi. Au ei un farmec aparte. Şi-s fără poteci marcate ca la noi. Şi curaţi. Impecabili. Şi aerul acela din nord unde abrupturile fiordurilor înfruntă marea… Frumoase versuri. Eu am căutat mereu liniştea la munte. Folkul, dozele de bere, fumul din cabane şi cântecele nu-s de mine. Nu ştiu, poate nu-s om de munte autentic. Nici în performanţe nu prea mă întrec. N-am vizitat toţi munţii, n-am făcut trasee de alpinism, nu mi-am făcut cuib în zăpadă şi n-am cucerit nimic. M-a cucerit însă muntele pe mine. Cu asprimea şi misterul lui. Şi încerc să-l înţeleg şi să-l înduplec să-mi dea şi mie din momentele lui de graţie.

Dorin Bofan

Copyright – Dorin Bofan


ANDREEA: Care este cea mai importantă realizare, din punctul tău de vedere, în domeniul fotografiei de până acum şi ce crezi că te-a ajutat să o obţii?
DORIN BOFAN: Faptul că am câştigat concursul ăla de fotografie… Glumesc. 🙂 Am cunoscut oameni faini de tot cu care am trecut prin aventuri mici, dar mari pentru noi. Şii, iubesc că sunt acolo şi că fac parte din mine. Ştii, existenţa noastră nu-i de fapt doar a noastră. E a tuturor celor care ne-o influenţează în bine sau rău. Eu am avut noroc de mai mult bine. De fapt, probabil singurul rău care mi-a fost dat tot de la mine a plecat. M-a schimbat mult fotografia. A adus înţelegere, blândeţe, acceptare şi înţelepciune. E mare lucru să ai impresia că universul e aliat şi că te îndeamnă să încerci mai mult şi mai mult ca să nu existe niciodată regrete.

ANDREEA: Dacă nu ar fi fost natura subiectul principal al fotografiilor tale, ce altceva ai fi ales să fotografiezi?
DORIN BOFAN: Aş fi făcut cu totul altceva. Alpinism, spre exemplu. Încă nu mă pot apropia de alte subiecte, de oameni. Îţi trebuie acel ceva, ce eu nu am, să intri în viaţa cuiva cu aparatul foto. Eu sunt doar un om care interpretează ceea ce simte şi ceea ce trăieşte. O să sune ca o aroganţă, dar uneori nici nu-i nevoie să priveşti. Trebuie doar să închizi ochii şi să asculţi. Să te întinzi şi să asculţi. Dacă ai noroc, adormi. Dacă nu, te ia frigul. 🙂 E chiar atât de simplu cu natura.

Dorin Bofan

Copyright – Dorin Bofan


ANDREEA: Cum s-a schimbat viaţa ta din momentul în care ai descoperit fotografia? Ce aspecte pozitive şi ce aspecte negative a adus cu ea?
DORIN BOFAN: A adus o grămadă de întrebări şi de frustrări. A adus şi urme de invidie. A adus neputinţă. O parte din mine vrea să fie ăla mai bun, ăla mai deştept. Dar înţeleg că n-am cum. O să-i las pe alţii şi-o să mă bucur. O să-mi aduc asupra mea provocări şi-o să găsesc răspunsuri. Dar e nevoie de bun simţ. Şi de efort. Cred că cel mai bun lucru, pe lângă oameni, au fost călătoriile. Am dat casa, maşina, storcătorul de fructe, cuptorul cu microunde, plasma şi smartphone-ul pe aventură, bicicletă, sport, echipament de munte, două obiective, un aparat vechi şi un trepied. Şi e bine. Nu tot timpul, dar dacă reuşesc să-mi iau storcătorul sunt rezolvat. 🙂 Şi-o dacie. O să fiu recunoscător pe veci pentru că mi-am dat seama la timp că n-am nevoie să mă înconjur de lucruri ca să fiu mulţumit. Lipsuri o să avem mereu, oricât de bogaţi material sau spiritual am fi. Însă cu puţin echilibru şi compromis le faci pe toate.

ANDREEA: Sunt sigură că dragostea pentru natură şi fotografie te-au îndemnat să organizezi Workshopuri de fotografie în munţii României. Cu ce gânduri ai început acest proiect şi unde îl vezi peste câţiva ani?
DORIN BOFAN: Să trăiesc din asta, desigur. 🙂 Vreau să ajut oamenii să-şi găsească propria direcţie în fotografie, să le uşurez drumul prin labirint. Şi poate aşa o să-mi fie şi mie mai uşor. Vreau să învăţ alături de ei. Vreau să aduc altceva, în care să fie vorba despre creaţie personală, despre viziune. Nu-i un lucru rău să testezi obiective şi trepiede, să stai la pensiune şi să nu faci prea mult efort, dar mă gândesc că trebuie să existe şi alternative accesibile tuturor. E aproape la fel de uşor să-ţi iei rucsacul în spate şi să-i dai în sus, către înălţimi şi propriile tale limite. Daca-i şti ce gust bun are mâncarea după aceea şi ce bine se doarme cu sunetul vântului… O să dezvolt două concepte împreună cu prieteni fotografi care gândesc onest şi bine şi o să punem umărul la creşterea nivelului calitativ al fotografiei de natură. Oamenii vin la turele foto pentru experienţă în primul rând. Şi experienţa aduce adesea şi imagini pe măsura aventurii trăite.

Știai că Dorin Bofan?

  • înalţă zmeie
  • are o jumătate mai bună în capitală cu care o să plece în Patagonia
  • s-a apucat de fotografie acum 7 ani, după ce şi-a rupt glezna

Portofoliul lui Dorin este disponibil pe www.dorinbofan.com.


Dorin Bofan Dorin Bofan Dorin Bofan
Dorin Bofan Dorin Bofan Dorin Bofan
Dorin Bofan Dorin Bofan Dorin Bofan
Dorin Bofan Dorin Bofan Dorin Bofan
Dorin Bofan Dorin Bofan Dorin Bofan


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *